Din succes în succes

CSM Caransebeș – CSU Oradea 1-3 (22-25, 22-25, 25-17, 20-25)

Etapa cu numărul X în Divizia A de volei feminin (prima a returului), seria de vest, i-a oferit echipe noastre de volei feminin șansa de a-și trece în cont a cincea victorie consecutivă în campionat. CSU Oradea fost de neoprit și la Caransebeș, unde s-a impus, azi, cu scorul de 3-1 și încheie anul 2025 cu o linie de clasament de șapte victorii și doar două înfrângeri.

Cu o evoluție debordantă, jucătoarele noastre au răzbunat astfel înfrângerea suferită în partida tur în fața celor de la CSM Caransebeș în chiar prima rundă a sezonului. CSU Oradea a pornit ca din pușcă în disputa din Banat, și a câștigat primele două seturi cu scorul identic de 25-22. Caransebeșul nu a uitat că joacă în fața propriilor suporteri și a strâns scorul în setul trei, în care s-a impus cu 25-17. În cele din urmă acest lucru avea să conteze mai puțin în economia jocului și asta pentru că Oradea nu a uitat obiectivul pe care și l-a propus în acest meci, adjudecarea tuturor punctelor. Ca o echipă demnă de podium, CSU Oradea a dictat ritmul în setul patru, cel care a și pus capăt întâlnirii prin adjudecarea lui de către studentele antrenate de Mariana Szabo-Alexi, cu scorul de 25-20.

Învingătoare cu scorul de 3-1 la Caransebeș, CSU Oradea se menține la un singur punct în spatele liderului seriei, CSU Medicina Tg. Mureș. Campionatul se va relua în luna ianuarie, când pe data de 10, CSU Oradea va primi vizita celor de la CSU UV Timișoara.

CSU Oradea: Mălina Creț, Alexandra Breban, Emese Gagyi, Andreea Tomescu, Nagy Nora, Giulia Blaj, Diana Slavita, Alexandra Dăniloaia, Alexandra Keresztesi, Iulia Tincău, Daria Szabo-Alexi, Ilaria Tincău, Alexandra Bikfalvi și Roxana Haidu.


Urmareste-ne

Care este sportul tau preferat?

vote-image

Sportul preferat

0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%

Pentru a va oferi cea mai buna experienta, acest site utilizeaza cookie-uri. Va rugam sa le acceptati.

Instrumente de accesibilitate