CSU Oradea se califică în grupele principale Nordic League

Săptămâna trecută, bazinul Tolea Grințescu din Capitală a fost gazda grupei G a turneului european Nordic League la polo pe apă, masculin, ediția 2025-2026. Cu o prezență ce a devenit deja constantă în această competiție, CSU Oradea a reușit să obțină biletele pentru faza următoare, la capătul a trei jocuri foarte bune făcute de jucătorii antrenați de Cosmin Goina și Florin Țic.

Repartizată într-o grupă din care a mai făcut parte Dinamo Bucureșți, Barcelona Water Polo Academy și City of Manchester, gruparea de pe Crișul Repede a reușit să termine pe locul doi în ierarhie, prin cele două victorii bifate cu Barcelona WP Academy (12-12, 16-15 după lovituri de departajare) și City of Manchester (16-10). În ultimul meci din grupă, cel care a decis și câștigătoarea acesteia, CSU a întâlnit-o pe Dinamo, rivala din campionatul intern. Cele două formații au fost la egalitate după timpul regulamentar de joc, 10-10, astfel că învingătoarea a fost desemnată în urmă loviturilor de departajare. De această dată, Dinamo s-a dovedit a fi echipa mai precisă de la 5 metri, formația din Capitală impunându-se cu scorul de 15-14. Singura înfrângere suferită de CSU a contat mai puțin pentru că alături de Dinamo cele două au acces în faza următoare a competiției.       

CSU Oradea: Darius Holhoș, Forrai Karoly – Nagy Alex, Alexei Nironca, David Rikk, David Moca, Ianis Soponar, Dragoș Cotelnic, Mark Tokai, László Mérai, Balazs Csato, Mihai Fitero, Silviu Luca și Maksym Klunnyi. Antrenori: Cosmin Goina și Florin Țic. 

Urmareste-ne

Care este sportul tau preferat?

vote-image

Sportul preferat

0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%

Pentru a va oferi cea mai buna experienta, acest site utilizeaza cookie-uri. Va rugam sa le acceptati.

Instrumente de accesibilitate