Succes facil pentru CSU Oradea

CSU Oradea – CSU Constantin Brâncuși 3-1

Victorie scurtă pentru CSU Oradea în etapa a V-a a Diviziei A2de volei feminin. Formația orădeană s-a impus în minimum de seturi, 3-0 (25-15, 25-15, 25-9), în fața colegei de serie CSU “Constantin Brâncuși” Tg. Jiu. 

Lider autoritar în campionat unde este singura echipă care a obținut victorii pe linie până acum, CSU Oradea nu a lăsat-o mai moale nici în disputa cu formația gorjeană, disputată sâmbătă, pe propriul teren. Chiar dacă diferența pe tabelă s-a făcut ceva mai greu în primele două seturi, victoria nu a putut fi pusă sub semnul întrebări în niciun moment. Acest lucru i-a permis antrenoarei Mariana Szabo-Alexi să ofere mai multe minute și jucătoarelor tinere din lot care s-au descurcat de minune și au arătat totodată încredere pe teren. CSU Oradea și-a construit victoria punct cu punct în fața celor din Tg. Jiu care în ciuda tinereții au încercat din răsputeri să ia măcar un set. Nu a fost să fie și asta pentru că Oradea a fost mai mereu echipa care a dictat ritmul jocului. 

În runda cu numărul șase, CSU Oradea va evolua pe 28 noiembrie pe terenul ultimei clasate, CSU Universitatea de Vest Timișoara. 

CSU Oradea: Mălina Creț, Alexandra Breban, Emese Gagyi, Dorottya Molnar, Ariana Tivadar, Andreea Tomescu, Nora Nagy, Diana Slavita, Giulia Fetea, Alexandra Keresztesi, Daria Szabo-Alexi, Ilaria Tincău, Lorena Vereș și Alexandra Bikfalvi. Antrenor: Mariana Szabo-Alexi. 


Urmareste-ne

Care este sportul tau preferat?

vote-image

Sportul preferat

0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%

Pentru a va oferi cea mai buna experienta, acest site utilizeaza cookie-uri. Va rugam sa le acceptati.

Instrumente de accesibilitate