Handbalistele de la CSU Oradea s-au reunit cu noutăți în lot

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitar Oradea a sunat adunarea în vederea pregătirii noului sezon competițional. Față de ediția trecută de campionat, formația antrenată de Sebastian Tudor a suferit mai multe modificări, astfel că la capitolul plecări s-au consemnat despărțirile de Jessica Snakovszki, Crina Jurcă, Iulia Boroș, Petruța Argyelan sau Anamaria Hercuț, ajunse la final de contract, în vreme ce Ariane Zegrean și Alexandra Corondan și-au reziliat contractul de comun acord.

„Le mulțumim pe această cale jucătoarelor care și-au adus contribuția la CSU Oradea în toate sezoanele petrecute sub culorile clubului, dar care din ediția viitoare de campionat nu vor mai face parte din lotul nostru”, a declarat Sorin Buhaș, directorul CSU Oradea.  

La capitolul veniri, CSU Oradea a reușit să înregimenteze nu mai puțin de cinci tinere jucătoare, astfel că media de vârstă actuală a lotului a scăzut și mai mult față de sezoanele precedente. Alexandra Havaşi (21 de ani, pivot, de la Arena Tg. Mureş), Oana Bucur (20 de ani, portar, de la CSM Deva), Antonia Dalea (22 de ani, inter stânga, de la CSU Reşiţa), Lorena Scurtu (19 ani, portar, de la L.T. „Traian Vuia” Reşiţa) şi Annamaria Calena (19 ani, inter stânga, de la CSȘ Baia Mare, Nr. 2).  

„Dispunem de un lot de jucătoare tinere cărora le acordăm toată încrederea. Sunt convins că în urma unei integrări bune a acestora și cu o pregătire pe măsură rezultatele nu se vor lăsa mult timp așteptate. Repet, trebuie răbdare și încredere ținând cont de faptul că în momentul de față media de vârstă a scăzut mai mult ca în sezoanele precedente”, a declarat antrenorul formaţiei orădene, Sebastian Tudor.

După patru zile de reacomodare cu efortul CSU Oradea și-a schimbat cartierul general al pregătirilor și din prima zi a lunii august a intrat în cantonament montan, la Arieșeni, unde va rămâne până pe 11 august.

„Ne propunem o pregătire specifică acestei perioade în care vom urmări și integrarea jucătoarelor noi venite pentru ca aportul lor să fie unul cât mai bun în cel mai scurt timp”, a mai declarat antrenorul formației CSU Oradea.

În sezonul 2024-2025, Divizia A de handbal feminin va fi alcătuită doar din două serii. Campionatul va debuta pe 14 septembrie și se anunță a fi unul dintre cele mai disputate din ultimele sezoane. 

blog-image

Urmareste-ne

Care este sportul tau preferat?

vote-image

Sportul preferat

0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%

Pentru a va oferi cea mai buna experienta, acest site utilizeaza cookie-uri. Va rugam sa le acceptati.