C.N. de tir sportiv – etapa a II-a, găzduită de CSU Oradea

Clubul Sportiv Universitar Oradea în colaborare cu Federația Română de Tir Sportiv va organiza la Oradea etapa a II-a a Campionatului Național, proba Aer Comprimat, pușcă și pistol. Runda care se va întinde pe parcursul a patru zile, din 23 până în 26 ianuarie, este rezervată tuturor categoriilor de vârstă, de la juniori III până la seniori, masculin și feminin. Așadar, cei mai buni pușcași pistolari din țară se vor reuni în acest sfârșit de săptămână în sala Polivalentă a Universității din Oradea, gazda evenimentului. Pe lângă verificarea stadiului de pregătire a sportivilor, etapa are ca rol și obținerea baremurilor necesare pentru accederea în loturile naționale și reprezintă totodată un nou prilej de selecție în vederea participării la competițiile naționale.

Primele două reuniunii vor fi antrenamentele oficiale dar și ședința tehnică, programate joi, 23 ianuarie. Apoi. primii care vor intra în lupta pentru podium vor fi pistolari. Proba de 60 de focuri va începe la ora 09:00 și se va încheia în jurul orei 16:00. Sâmbătă, tot de la ora 09:00, va fi rândul pușcașilor să-și focalizeze atenția pe ținte, iar duminică, după același program, atât în proba de pistol cât și de pușcă, la standurile de tragere își vor face apariția echipele mixte.

De notat faptul că în paralel cu etapa a II-a a Campionatului Național va avea loc și concursul internațional CSU Oradea Shooting Cup, ediția a doua. La competiția de la Oradea și-au anunțat prezența și trei cluburi din Ungaria. Două vor participa în proba de pistol, iar una în cea de pușcă. 

Urmareste-ne

Care este sportul tau preferat?

vote-image

Sportul preferat

0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%
0%

Pentru a va oferi cea mai buna experienta, acest site utilizeaza cookie-uri. Va rugam sa le acceptati.