Clubul Sportiv Universitar Oradea

Sportul universitar este prezent în Oradea încă din anul 1963, anul în care a fost fondat Institutul Pedagogic de 3 ani din Oradea. Înfiinţarea în anul 1964 a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport face ca activitatea sportivă de performanţă să se diversifice şi să capete consistenţă. La început activitatea se desfăşoară în secţiile de handbal (băieţi), volei (băieţi), atletism, baschet (băieţi), fotbal şi gimnastică ritmică. În anii următori apar noi secţii sportive: în 1967 secţia de tir sportiv, în 1969 cea de schi iar în 1971 de judo. Apoi şi secţiile de gimnastică sportivă, haltere şi rugby. Pregătirea sportivilor a fost asigurată de cadrele didactice de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, care au pregătit cu pasiune sportivii, în majoritatea lor studenţi. Pe parcursul anilor clubul sportiv şi-a desfăşurat activitatea sub mai multe denumiri: Clubul Sportiv Pedagogic”, „Asociaţia Sportivă Universitară” sau „Clubul Sportiv Universitar”. Dar preocuparea pentru performanţa sportivă în rândul studenţilor a rămas aceeaşi. În anul 1972 în Clubul Sportiv Universitar Pedagogic Oradea erau legitimaţi 152 de sportivi, care îşi desfăşurau activitatea în secţiile de performanţă Atletism, Gimnastică, Haltere, Handbal, Judo, Schi şi Tir. Pentru rezultatele obţinute Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport acordă în anul 1969 distincţia “Merite în activitatea sportivă” Asociaţiei Sportive Universitare din Oradea şi antrenorilor săi, cadre didactice ale Facultăţii de educaţie fizică. Datorită reducerii activităţii din cadrul Institutului de învăţământ superior din Oradea în anul 1983 s-a restrâns şi activitatea clubului sportiv, ajungându-se la doar două secţii de performanţă – tir şi volei băieţi. În anul 1988 îşi încetează activitatea şi secţia de volei. Odată cu înfiinţarea Universităţii din Oradea (1990) se revigorează şi activitatea clubului sportiv, numărul secţiilor crescând de la an la an, având la ora actuală 8 secţii de performanţă: Atletism – nivel internaţional Baschet (feminin) – Liga naţională Fitness – nivel naţional Gimnastică ritmică – nivel naţional Handbal (feminin) – campionatul judeţean Karate kokyushin – nivel internaţional Tir sportiv – nivel internaţional Volei (feminin) – divizia „A2” În prezent Clubul Sportiv Universitar este persoană juridică care funcţionează prin Ordin al Ministrului, este finanţată de către MEN, are statut şi regulament propriu de funcţionare, scopul principal fiind promovarea sportului de performanţă studenţesc. Peste 120 de sportivi îşi desfăşoară activitatea în prezent în secţiile Clubului sportiv Universitar, majoritatea lor fiind studenţi a facultăţile Universităţii din Oradea. În dorinţa a atinge performanţe deosebite au fost făcute de-a lungul anilor contracte de colaborare cu diferinte instituţii şi structuri sportive, în prezent fiind semnate contracte de colaborare cu CSM Oradea privind activitatea secţiilor de atletism şi baschet, cu CSS Bihorul Oradea pentru activitatea secţiei de atletism, GYM Oradea pentru secţia de karate şi Romsport Oradea pentru secţia de handbal.