CSU continua pregatirile si in perioada pandemiei

Sportivii celor opt sectii ale Clubului Sportiv Universitar Oradea au ramas la fel de activi si in aceasta perioada de stare de urgenta, datorata pandemiei de COVID 19, si pe parcursul careia sportul si activitatile fizice in aer liber sunt interzise. Fie ca vorbim de sporturi de echipa sau individuale, sportivii se mentin in forma cu un program bine stabilit de antrenori.

“Se simte putina frustrare, dar ne conformam. Avem un program bine stabilit pe care toti sportivii il respecta. Sigur, e ciudat, dar ce sa facem. Probabil vom afla mai tarziu reactiile a tot ce se intampla acum. Anul acesta e un pas pierdut pentru performanta, la nivel mondial. Trebuie sa fim alaturi de sportivi, mai ales langa cei tineri cum ar fi Alesia Rengle (16 ani, inaltime), o sportiva cu baremul realizat pentru europenele de juniori II (1,76 m. record personal si campioana nationala anul acesta, in sala), sau Horatiu Sabau (triplusalt, la doar 20 de centimetri de participarea la titrata competitie europeana - n.n.). Si-au facut planuri, au idealuri, trebuie sa fim langa ei”, a declarat antrenorul sectiei de atletism, Virgil Preda.

Dornici sa revina cat mai repede la treaba, sportivii raspund perfect cerintelor sedintelor de antrenament, inedite de altfel, efectuate individual. Cu sufrageriile transformate in sali de sport acestia incearca sa treaca cu brio peste actuala perioada, dificila din toate punctele de vedere.

“Avand in vedere situatia pe care o traversam intelegem circumstantele. Cuvintele cheie pentru fete ar fi sa ramana optimiste, increzatoare, determinate si sa-si faca programul zilnic, intocmai, pentru a fi pregatite pentru cand se va relua activitatea. Chiar daca nu este varianta optima de pregatire, trebuie sa minimalizam efectele negative din aceasta perioada. Pe langa programul de activitati fizice, pe acelasi plan punem si cateva recomandari de nutritie, pentru a avea o dieta corespunzatoare acestei perioade. Clar ca perioada de revenire este incerta, important este ca atunci cand o facem sa fim in parametri cat mai apropiati de ceea ce noi ne dorim”, a spus antrenoarea sectiei de volei, Mari Szabo Alexi.  

Cat priveste prelungirea starii de urgenta, aceasta decizie nu a surprins pe nimeni.

“Faptul ca se prelungeste perioada starii de urgenta ne va afecta pregatirea tehnica. Competitional nu stiu cum se va rezolva. Noi continuam pregatirea fizica, o facem online, facem si antrenamente de rezistenta, dar si de corectura. Se gasesc solutii intotdeauna, acum cat de bine vom vedea cand se vor relua competitiile”, a declarat Adriana Floruta, antrenoarea sectiei de tir sportiv.

Prima etapa, pregatitoare Campionatelor Nationale de tir sportiv trebuia sa aiba loc in luna martie. Pana la finele lunii iulie, cand sunt programate finalele Campionatelor Nationale, pe categorii de varsta, ar mai fi trebuit sa se desfaoare alte cinci asemenea runde

Situate pe locul trei in seria D a Diviziei A de handbal feminin, oradencele nu au lasat nici ele stacheta pregatirilor mai jos.

“Asta e situatia, fetele o inteleg. Ele s-au mai pregatit individual, dar nu pe o perioada atat de lunga. Clar ca e o suferinta. Vorbim de un sport de echipa si nu putem inlocui pregatirea comuna cu cea individuala. Vrand-nevrand apare si monotonia, dar aici vom vedea taria si capacitatea lor psihica de a trece peste aceasta perioada”, a conchis Doina Ardelean, antrenoarea sectiei de handbal feminin.